învățarea – o călătorie fără sfârșit

Mă gândeam… până la ce vârstă ar trebui să învățăm lucruri noi, să aflăm mai multe despre noi înșine și despre lumea din jurul nostru? Există un moment în care poți spune că știi totul și că nu mai ai nevoie de informații suplimentare? Spre deosebire de unele opinii, cred că nu există o vârstă anume la care încetezi să mai înveți, mai ales când vine vorba de lumea din jurul nostru. Să vă explic…

Eu provin dintr-o familie în care învățarea era o parte importantă a activităților de zi cu zi. Fie că era vorba de școală sau de lectură în timpul liber, mesajul era că acesta era momentul meu să învăț, să fac și să încerc lucruri noi, întrucât eram tânăr și aveam o minte în plină dezvoltare. Cred că acesta este un adevăr universal, pe care nimeni nu-l poate nega. Când suntem tineri, cu creierul în plină dezvoltare, suntem ca un burete, absorbind informații din mediul înconjurător și din propriile noastre experiențe (fie ele bune sau rele). Un aspect care a fost subiect de dezbatere a fost vârsta până la care suntem capabili să învățăm. Am fost crescut cu convingerea că există un moment pe care îl atingem cu toții, când nu mai putem învăța nimic nou. Și acel moment, mai ales când eram tânăr, deși părea ireal, era considerat o regulă de viață.

Anii au trecut și acum am ajuns la o vârstă la care resping cu respect ideea că nu mai suntem capabili să învățăm după o anumită vârstă. Chiar dacă nu sunt bătrân, îmi bazez afirmația pe nenumăratele exemple care contrazic această percepție. Avem acces la informații la un nivel fără precedent, iar singurul lucru care ne ține pe loc este propria noastră convingere că nu mai putem învăța. Din punct de vedere medical, există plasticitatea cerebrală, care, pe măsură ce îmbătrânim, face ca absorbția informațiilor să devină mai dificilă. Cu toate acestea, creierul nostru este construit ca un mușchi: dacă nu-l folosești, îl pierzi. Pentru persoanele în vârstă se organizează cursuri de gimnastică cerebrală, în cadrul cărora, prin jocuri și activități distractive, creierul este stimulat să creeze noi conexiuni, rămânând astfel mereu activ. Există exemple, care pot fi găsite printr-o simplă căutare pe Google sau YouTube, ale unor persoane care au învățat să cânte la pian, chiar dacă aveau între 40 și 50 de ani.

Un lucru pe care ar trebui să-l ținem mereu minte este că„Indiferent dacă crezi că poți face ceva sau nu, ai dreptate”. Pe măsură ce îmbătrânim, capacitatea și viteza noastră de a asimila informații se reduc, dar nu dispar cu totul. Dacă ne stabilim un obiectiv clar și realist în ceea ce privește învățarea unui lucru, de exemplu a unei limbi străine, suntem capabili să îl atingem. Ceea ce trebuie să ajustăm sunt așteptările noastre în ceea ce privește timpul necesar pentru a duce la bun sfârșit o astfel de nouă inițiativă.

Există oameni care cred cu tărie că există o etapă până când înveți, iar după aceea se numește experiență de viață și nu mai necesită nicio contribuție suplimentară. Am auzit pe cineva spunând: „Nu mai citesc cărți, pentru că nu mai are sens. După un anumit moment, se numește experiență de viață”. Este o atitudine periculoasă, chiar dacă înțeleg de unde provine. La o anumită vârstă (cred că începând cu 50 de ani), ai acumulat suficientă experiență de viață pentru a fi sigur de ceea ce vrei sau nu vrei să vezi în viața ta. Am trăit multe lucruri până în acel moment, dar când te gândești că nu mai ai nevoie de nimic, te privezi de experiențele pe care le-ai putea acumula în anii care ți-au mai rămas pe această planetă. Oamenii care rămân curioși vor avea întotdeauna de câștigat, deoarece vor putea absorbi informații suplimentare și feedback din mediul înconjurător. Singurul obstacol în continuarea extinderii orizontului tău ești tu însuți.

Un exemplu excelent de învățare continuă îl reprezintă Pewdiepie, care, de-a lungul anilor, a învățat și și-a documentat parcursul, începând de la crearea de videoclipuri pe YouTube, trecând prin desenarea de manga și ajungând astăzi la studiul învățării automate și al limbajului Python, cu scopul de a-și antrena propriul model de inteligență artificială. Nu este deloc bătrân, dar constituie un bun exemplu pentru oricine dorește să încerce și să învețe lucruri noi.

Cred că un concept similar se aplică și în cazul familiilor și al decalajului generațional. Părinții care ajung la „zona de pericol” a vârstei și rămân ancorați într-un mod de gândire rigid întâmpină dificultăți cu copiii lor care ajung la pubertate. Fiind atât de siguri că știu totul, nu reușesc să înțeleagă faptul că și ei au ce învăța de la copiii lor. Speranța mea este că, atunci când voi ajunge în acel moment, nu voi cădea în aceeași capcană :) .

Învățăm… fie că e vorba de un nou proiect la serviciu… fie că e vorba de grădiniță, în timp ce aștepți ca copilul tău să se îmbrace… fie că e vorba de acasă, când schimbi un bec… nu încetăm niciodată să învățăm, dacă ne permitem să o facem. Singura persoană care are de câștigat dintr-o astfel de mentalitate ești tu însuți. Iar celor care știu totul… mult noroc. Trebuie să fie greu să trăiești într-o lume atât de mică, creată de tine însuți.

Pe data viitoare, TFG